DESPRE NOI
Cine suntem noi și de ce suntem alături de tine

Trainer, terapeut holistic, fondator „Spațiul sacru al iubirii”, absolvent de psihologie, practician Theta Healing avansat, practician constelații familiale și procesul integrării vieții, medicină energetică, reiki și șamanism.
Lorena Cristina Maxim
Sunt trainer și terapeut holistic, un suflet ca și tine care a venit cu lecții grele pentru a găsi ieșirea de fiecare dată și pentru a se întoarce la esență.
Am studiat psihologia, medicina germanică, procesul integrării vieții, theta healing, medicina energetică și reiki. Dar înainte de toate acestea l-am avut pe cel mai puternic învățător: fiul meu. Copiii sunt prelungirea noastră și ne arată părțile încă nevindecate din noi.
Lucrez de peste 7 ani cu multe suflete a căror viață a căpătat o direcție clară, iar unele dintre ele s-au vindecat de anumite boli.
Sunt fondatorul proiectului „Spațiul sacru al iubirii”, conceput din inima mea, inspirat din lucrul cu oamenii și cu mine insămi in care vindecarea este la toate nivelele: mental, emotional si energetic.
Iar scopul meu primordial în această viață este de a ajuta oamenii să își aducă aminte de adevărata lor natură pentru a crea o lume mai frumoasă, in armonie cu natura și divinul, și astfel fiecare să își reia puterea înapoi.
Nu sunt aici să te învăț, ci să te dezvăț de tot ceea ce ai fost făcut să crezi că ești.
Dan Trutia
Încă de la 19 ani am devenit antreprenor. Câțiva ani mai târziu am deschis o a doua afacere. Am cunoscut și mediul corporatist. Am fost pe rând toate tipurile de “manager” posibile, am înțeles ce înseamnă să fii lider, am descoperit realitățile mediului de business atât la companiile mici cât și la corporații.
… Și mi-am dat seama că nu mă reprezintă pe termen lung. Cel mai mult imi lipsea libertatea asupra timpului si energiei mele. Nu simțeam că îmi aduc o contribuție, nu simțeam că munca mea este semnificativă pentru oameni.
Mi-am continuat așadar călătoria către partea spirituală, către un mod de viață sănătos pe toate planurile. Am devenit coach. Atunci am fondat și comunitatea Unlearn. Dar tot lipsea ceva…
Abia când am început să investesc, viața mea a suferit un salt calitativ important și dorința de a fi liber s-a îndeplinit. Am putut astfel sa pun in practică o dorință mai veche si am lăsat Bucureștiul pentru Brașov. Apoi m-am mutat iară, fără sa fiu constrâns de natura muncii mele.
Am fondat Clubul Investitorilor pentru a ajuta și alti oameni să își îndeplinească visurile de independență financiară, creând programe și materiale educaționale pe teme de investiții. Iar aici, alături de Lorena, am dezvoltat programe holistice prin care oamenii să aibă acces la abundență în viața lor.

Investitor și fondator Clubul Investorilor, coach, antreprenor, practician Theta Healing, fondator Unlearn.ro și Mecanismele Succesului, fondator Vatra Familiei, regizor de film și realizator de televiziune.
Spațiul sacru al iubirii
Comunitatea poate fi accesată aici »

Binele începe cu iubirea și răul își are originile în frică.
Respect
Respectându-i pe cei din jurul tău, te respecți pe tine însuți.
Responsabilitate
Asumarea responsabilității este calea către o viață în adevăr.
Susținere
Noi toți suntem unul iar separarea este o iluzie.
Viziune
O lume armonioasă, de conectare, de adevăr interior.
ViZIUNE
MisIUNE
CE SPUN PARTICIPANTII?
Testimoniale
Cristina Lorena Maxim - este ALTCEVA, cum zic eu, un suflet conectat la sursa. Nu sunt 100% sigura ca nu vine de prin alta dimensiune. Vede ce multi nu vad și simte la un alt nivel, mult mai înalt și necunoscut de mulți. Sesiunile de terapie cu ea sunt revelații. Vindeca...adânc! Uneori ne uitam doar la viața noastră actuala si uitam cât de importanta este linia materna sau paterna: bunica(ul), strabunica(ul), stra-strabunica(ul) etc. Cei care încă aveți bunici în viața întrebați-i cum le-a fost viața, cum erau, ce făceau....veți fi uimiți sa va regăsiți / oglinditi atât de mult în comportamentul și simțirile lor, si veți înțelege multe lucruri despre voi si cum preluam comportamente. Ce face Lorena este o terapie complexa pe care o recomand din suflet! Imi vine greu sa o si explic! Trebuie trăită si experimentata personal! Iti multumesc draga mea ca îmi ești far și ghid în această călătorie spre autenticul eu.
A fost o experiență minunată acest retreat. Mi-a plăcut combinația de energie feminină Cristina Lorena și cea masculină Dan Trutia. A fost un mediu safe, în care am reușit să fiu vulnerabilă și să îmi văd părțile ce mai sunt de șlefuit. Vă mulțumesc tuturor pentru mediul creat și pentru susținere. Sunteți oameni deosebiți și sper să ne revedem.
Simt nevoia sa va multumesc inca o data pt work-shopul din weekend. Cum spuneai tu, Lorena, ca va fi eliberator si magic, exact asa a si fost. Ma bucur foarte mult ca te-am intalnit. Esti un om cu har lasat si esti minunata. Astept sa ne revedem.
Ma bucur ca am reusit sa ne întâlnim! Iti mulțumesc pentru toate informatiile primite. A fost peste așteptările mele acest curs.
Parte din tine... Alaturi de tine... Pe urmele tale! Ai fost minunata si pt asta multumim Universului si evident ție! Te imbratisez si te iubesc!
Salutare dragilor, eu vreau sa va spun ca duminica fix când am deschis usa si am pășit in casa, suna telefonul, era mama (eram ferm convinsă ca e ea când am auzit telefonul). Ieri m-am simțit un pic copleșită, agitata, dar spre seara mi-am revenit după ce am îmbrățișat “păpușa” și m-am exprimat, iar astăzi cu Giulia, în prima zi la gradi a fost minunat, fără pic de plâns (după un an de cresa in care diminetile erau cu scandal), azi a fost cu bucurie, pupici si îmbrățișări. Azi ma simt ca o lumina, sunt recunoscătoare pentru ce am trăit in cele 2 zile intense, ca v-am cunoscut pe voi oameni minunați, ca am văzut in fiecare câte un pic din mine si am îmbrățișat fiecare părticică, ca am mai adus un pic de lumina in mine si in viata mea. Lorena și Dan ne-ați călăuzit atat de frumos in a vindeca și aprinde beculetele cu noi conștientizari. Va cuprind pe toți tare!
Mulțumesc Lorena, mulțumesc Dan!!! Mulțumesc pentru găzduirea în oaza vostra de iubire și liniște, mulțumesc pentru emoțiile și sentimentele minunate trăite în aceste doua zile intense, multumesc pentru minunatele clipe petrecute alături de oameni absolut minunati de care îmi este deja dor, mulțumesc pentru dăruirea și iubirea cu care ne-ați învățat atât de multe!! Va îmbrățișez cu sufletul!
Mulțumesc și sunt recunoscătoare că am participat la acest retreat ! Mulțumesc mie ca am fost alaturi de voi! Multumesc Lorenei pentru tot ce ne-a oferit , pentru toată dăruirea ei. Mulțumesc Universului că am întâlnit atatia oameni frumoși, oameni deschiși și oameni puternici pe care îi simt parte din mine. Acest retreat, aceste zile au fost niște zile unice viața mea care mi-au clarificat multe lucruri și in care am ințeles mai bine universul si cum lucreaza, am raspunsuri pentru mai multe DE CE - uri din viata mea și pentru asta vă mulțumesc și vă iubesc Oameni Frumosi!
O cunosc pe Lorena doar de cateva luni. Intalnirile cu ea atat in cadrul unei meditatii in grup cat si cele individuale au fost profunde si vindecatoare. In urma unei constientizari am scapat de o durere de coaste aparute din senin si care ma supara de cateva zile. Mi-a trecut durerea dupa ce am constientizat motivul acesteia. Am reusit sa aduc mai multa armonie si in relatia mea de cuplu. Lucrez cu ea in continuare la vindecarea traumelor din copilarie. O recomand cu drag tuturor celor care doresc sa-si vindece traumele si sa-si imbunatateasca viata.
Lorena, am împărtășit deja multe din învățăturile tale care mereu mi-au fost de folos. De fiecare dată când lucrez cu tine sau particip la evenimentele create de tine, rămân surprinsă că mereu vii cu tehnici noi din ce în ce mai profunde și mai eficiente, mergi și mai țintit spre ceea ce am nevoie. De data aceasta la Valisoara a fost deosebit pentru că ai avut doi aliați foarte puternici: partenerul tău Dan care, care este absolut minunat iar aportul lui se potrivește și completează perfect cu tot ceea ce faci tu; apoi cadrul natural în care se desfășoară lucrurile este cel mai potrivit, acolo simți cel mai puternic cum Mama Natura te primeste cu multa caldura, te îmbrățișează și te sprijină necondiționat în tot procesul, absolut fantastic. Amprenta și dragostea voastra se simte la fiecare pas pe care îl faci în acele ținuturi speciale. Te vad și te simt tot mai puternică și determinată, admir tot ceea ce faci, ești o prezenta divină care luminează în jurul ei iar formula în doi împreună cu Dan este ideală, va doresc sa mergeți împreună pe acest drum și sa va atingeți visurile exact așa cum va doriți. Va îmbrățișez pe amândoi și va mulțumesc pentru ca existați."
A fost o prima experienta de acest gen pentru mine si a fost extraordinar! Multumesc!
TESTIMONIAL

Începe transformarea acum
Preia controlul vieții tale, ia-ți puterea înapoi, trăiește dincolo de iluzii și construiește-ți viața dorită!